Hai să mai și râdem, că de plâns și nervi degeaba suntem plini (Ce să nu faci la casa de marcat a unui magazin (2))

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

„Continui articolul prin a-mi cere scuze pentru simplul fapt că sunt o ființă umană care lucrează pe un post de casier. Îmi cer scuze pentru felul de a fi agitată în momentele de volum mare de muncă și prea puțin personal disponibil. Îmi pare rău că sunt îndeajuns de slabă psihic pentru a învăța pe de rost toate prețurile din magazin în fiecare zi în care sunt de serviciu și toate promoțiile de 2 ori pe săptămână.

Îmi cer scuze pentru faptul că consider că e cam mult să verific câte 10 frigidere de lactate și mezeluri bucată cu bucată, plus nici nu am mai sumărat câte lădițe de fructe-legume (precizez faptul că aceste lădițe au un grad variabil de încărcătură, de la 2 castraveți într-o lădiță la mai bine de jumătate de lădiță de roșii cherry care ar trebui sortate bucată cu bucată). Plus că ar trebui să descarc toate fructele și legumele venite din depozit dar nu reușesc să degrevez mai mult de jumătate de rastel într-o singură tură. La asta mai adaug faptul că scot undeva la aproximativ un minim de 250 de bonuri în cele 10 ore de lucru.

De asemenea, scuze merg și către clienții cărora nu sunt capabilă să le explic elegant faptul că nu am învățat pe de rost toate promoțiile din magazin. De asemenea, niște scuze merg și către clienții care își scanează cardul de fidelitate în grabă, neinteresându-i de faptul că se vede și se aude de la o poștă faptul că sistemul nu a terminat cu clientul anterior, imprimanta văzându-se clar că încă scoate bonul într-un mod foarte vizibil și zgomotos. De asemenea, consider că e de datoria mea să trimit clienții la studii de specialitate pentru ca aceștia să-și dea seama când e mult prea devreme să încerce să-și scaneze cardurile de fidelitate, dar aleg să stric acei bani din propriul salar colosal pe orice altceva.

Singurul lucru față de care nu îmi voi cere nici scuze, nici iertare, pentru care nu cred în momentul de față că ar trebui să îmi caut vreun fel de scuză este faptul că merg des la toaletă.”

Rândurile de mai sus aș dori să se considere a fi vreun pamflet sau ceva, dar nu prea sunt. Mai degrabă ar fi faptul că tuturor ne-ar fi mai de folos să cerem mai multă ghidare și să mai lăsăm răutatea de o parte. Iar sfatul acesta eu trebuie să îl aplic cu întâietate în momentele în care sunt clientă. Pur și simplu am ajuns la un punct de cotitură în care mă simt mai mult decât leșinată de multe lucruri negative din jurul meu dar nu mai sunt capabilă de a vedea lumina de la capătul tunelului. Iar asta m-a deteriorat enorm.