Se afișează postările cu eticheta era shopping park. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta era shopping park. Afișați toate postările

vineri, 8 septembrie 2017

O cremă Neutrogena care nu m-a dat pe spate


      Hello! Cum mai sunteți?
     Pentru astăzi vreau să vă scriu despre un produs de la care aveam așteptări foarte mari dar care s-au prăbușit, efectiv. Produsul în cauză este crema de mâini fără parfum de la Neutrogena, pe care o găsiți în variante de față, la 50 ml în Magnetic (la 13 lei), lângă piața din Rogerius, sau în Carrefour-urile mari din Era Shopping Park sau Complexul Comercial (mall-ul) Lotus (la 18 - 19 lei).
    Crema aceasta se absoarbe greu, dacă ești atentă, te dai cu ea seara când te pui la culcare iar în dimineața următoare încă o mai simți pe mâini. Mi se pare și destul de grasă.
      O mare nemulțumire e reprezentată de orificiul de dozare care extrem de minuscul, îngreunând și mai mult scoterea produsului din tub, de parca faptul că e o cremă grasă nu crea îndeajuns de multe dificultăți în procesul de scoatere a produsului.
     Pe lângă toate de mai sus, același lucru îl face și crema de mâini Cien SOS hand Concentrate în condiții de 75 ml pentru 4,75 lei.
      Prin urmare sunt dezamăgită de sistemul de dozare foarte ineficient și de prețul exorbitant pe care îl are în comparație cu produse identice mai ieftine din comerț. Nu aș putea recomanda produsul. Nota mea: 2 / 10.

marți, 20 decembrie 2016

Review: Cremă deodorantă hidratantă pentru picioare cu extract de caise de la Gerovital Happiness


         Hello! Cum o mai duceți? Sper că nu la fel de dur ca mine... Haideți, mai e atât de puțin până la Crăciun, să nu ne mai necăjim atâta...
        Și pentru că Crăciun, și pentru că ne cheamă la facultă și de Crăciun (exagerare sarcastico - ironică, logic, că fără așa ceva nu e bine la momentul de față, credeți-mă), m-am gândit să vă scriu câteva cuvinte despre o cremă de picioare, reprezentată de Gerovital Happiness cu extract de caise.


        Din punctul meu de vedere, este un produs mai light, nedestinat unor situații catastrofale, ca să mă exprim așa. Pentru mine, care nu am vreo problemă serioasă cu călcâiele aproape niciodată, să zicem că-și face treaba. Și miroase discret a ceva, cică  a caise, nu bag mâna-n foc.
        Povestea a început aproximativ pe la mijlocul lui septembrie, anul 2016 (adică acesta care stă să plece), eram prin Lotus (e un complex comercial, un mall mai pe înțelesul tuturor, orădean) cu diverse chestii trestii printre care și o vizită prin Carrefour-ul de acolo, dacă tot îmi trebuia un magazin mare și ăla era acolo, plus că aveam pe lista de cumpărături și o cremă de picioare. Nu știu cum s-a făcut că Carrefour-urile mari din Oradea aveau un fel de lichidare de stoc la aceste creme de tălpi de la Gerovital Happiness care expiră la sfârșitul lui iulie 2017 așa că le băgaseră la 3 ei să le treacă. Luai atunci un singur tub, puștioaică cuminte subsemnata, nu? La câteva zile dau prin Era Shopping Park doar să vizitez Carrefour-ul de acolo ca să-mi iau iarăși 2 tuburi din crema asta. Și ca să fie tacâmul complet, o mai rog și pe mami să-mi ia încă 2 tuburi din Lotus; și uite așa, m-am făcut eu cu cele 5 tuburi pe care deja le știți, dar din care folosi-i deja 3, sunt la al patrulea tub, deci fie-mi păcatele iertate cât de cât. Și nici alte creme de picioare n-am mai luat de la astea încoace. 


        Prin urmare, nota mea pentru produsul ăsta este 8 / 10.