Se afișează postările cu eticheta egipt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta egipt. Afișați toate postările

luni, 13 aprilie 2020

Cartea săptămânii #22: „Nefertiti Regina Nilului” de Michelle Moran


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine, mai ales că vin sărbătorile de primăvară iar eu chiar îmi fac niște speranțe false cum că n-o să fiți inconștienți să vă dați coate prin piețe și magazine de parc-ați fi la ușa cortului doar pentru ca la final să aruncați marea masă de mâncare pe care v-ați chinuit s-o cumpărați și s-o gătiți.

În altă ordine de idei, pentru astăzi mi-ar face o deosebită plăcere să scriu despre cartea lui Michelle Moran, „Nefertiti Regina Nilului”. Nu știu dacă știți, dar în general am o chestie, sau obsesie (cum vreți voi s-o luați, nu mă supăr), cu mitologiile și istoria antică, prin urmare nu e de mirare faptul că mi-a căzut în mâini volumul de față. Ceea ce e interesant într-o notă negativă este faptul că am așteptat mai bine de 4 ani să citesc cartea (articolul îl găsiți aici). Nu mă pot înțelege eu de ce, dar cert e faptul că o dată pusă să citesc cartea, n-am mai lăsat-o din mână; cert îi că a venit la pachet cu un film inspirat din cultura egipteană.

Trecând la cartea propriu-zisă, chiar că mi-a plăcut. Nu știu cât din carte este pură istorie și cât ficțiune pură, cert că cele două se îmbină bine. Nu prea am înțeles de ce cartea o are în titlu pe Nefertiti pe când defapt acțiunea o are în centru pe sora acesteia, Mutnedjmet, sau Mutny pentru cei apropiați. Acțiunea se desfășoară pe parcursul a mai multor decenii, din perioada chiar premergătoare căsătoriei lui Nefertiti cu Amenhotep al IV-lea (Akhenaton) până după încoronarea lui Tutankhaton ca urmare a asasinării lui Nefertiti. Dah, este o perioadă imensă de timp, dar cartea face o treabă bună. 

Prin urmare, sunt foarte interesată de continuarea cărții dacă aceasta a văzut lumina tiparului, deoarece dau cărții actuale nota 10 din 10. 

joi, 23 iunie 2016

Top 5 destinații în care-aș vrea s-ajung (IV)

        Hello! Cum mai sunteți? Eu am revenit pentru moment aici, pe blog! Sincer, e o ușurare, și totuși, e o idee de muncă, dar sper să îmbin aceste două lucruri și să iasă ceva foarte ok în continuare.
        Articolul de azi vine atât de târziu din cauza unui episod serios de insomnie pe care l-am experimentat în noaptea ce tocmai a trecut, asta după ce am avut impresia c-o să adorm relativ ușor.
        Pentru astăzi vi-am pregătit ultimul „episod” momentan din seria locurilor în care mi-ar plăcea să ajung și să le descopăr. Nu spun că nu voi mai face niciodată un asemenea articol, doar că pentru moment acestea sunt ultimele 5 asemenea locuri.

Locul 5: Caraibele
        În Caraibe mi-ar plăcea să ajung pentru un concediu / o vacanță lungă de vară. E vorba despre genul acela de concediu într-un loc tropical unde să stai la soare să te bronzezi bine, să uiți de lume efectiv. Și să faci mici excursii de ici colo, dar din acelea din pură plăcere de a face o plimbare în natură. Și aș alege s-ajung într-un asemenea loc pentru bălăceală în ape mai curățele, dacă mai există așa ceva pe planeta asta. 



Locul 4: Baku
        În Baku mi-ar plăcea să ajung, în primul rând, ca să vizitez orașul și cetatea. Apoi, aș încerca să ajung acolo în perioada în care se desfășoară competiții automobilistice, Formula 1, vă rog, dacă se poate. Bănuiesc că nu mai e nimic spectaculos că-mi place Formula 1.



Locul 3: Luxor (Egipt)
        Ei bine, aici e vorba de civilizație și mitologie. Mă văd călătorind la Luxor mai ales în scop educativ, ca să zic așa... Nu pot să afirm că mitologia egipteană este favorita mea numărul unu, dar mi-a deschis apetitul de cunoaștere față de istoria egiptenilor.



Locul 2: India
        India mi-a stârnit curiozitatea prin arta ei culinară și prin intermediul cărții „Eat.Pray.Love”. Mi-ar plăcea mult să trăiesc experiența unui ashram, mai ales că-mi doresc să fiu în stare să meditez, sunt în faza aceea în care consider că meditația mi-ar fi de folos doar că nu am ajuns să mă descurc.

Locul 1: Atena
        Ei bine, mitologia grecească e preferata mea numărul unu. Iar acest fapt mie mi se pare îndeajuns de bun pentru a-mi dori să vizitez Grecia în general. Plus gastronomia.