Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Mi-am dorit de ceva vreme să tot reiterez acele produse pe care le recumpăr deoarece îmi plac și își fac treaba din punctul meu de vedere. Zilele acestea mi-am așternut pe hârtie niște idei de articole, dar și niște schițe pentru o parte dintre aceste articole. Iar astăzi încep, încet-încet, să creez o parte din seria dedicată acestor produse pe care le tot cumpăr.
Știu că produsele acestea destinate intimității, s-o numim așa, sunt încă un subiect tabu deși n-ar trebui să fie. Ce-i drept, la mine în familie nu a fost neapărat așa, un subiect tabu, dar nici nu pot spune că am vorbit prea foarte deschis și tare înafara casei despre aceste produse. Dar dacă a fost cazul în așa fel, tata a fost genul de om care să iasă și să îmi cumpere absorbante atâta timp cât i-am descris ceea ce am nevoie. Și mulțumesc pe aceastî cale.
***
La capitolul proteslipuri, cel mai des le cumpăr pe cele marcă proprie Lidl (evident, le cumpăr din Lidl). Îmi place că:
- se găsesc mai tot timpul dacă nu cumva permanent;
- pachete relativ mari în sensul că găsesc și versiuni cu câte 50-60 de bucăți;
- preț accesibil;
- articole în care vorbesc despre aceste produse: aici (din septembrie 2022).
Nu afirm (sau susțin) că sunt singurele pe care le cumpăr, doar că în ultimii ani sunt cele mai recumpărate, astea în condițiile în care eu lucrez în Mega Image și mi-ar fi mult mai util să cumpăr produsele comercializate sub marca noastră proprie.
***
Tot așa, la capitolul absorbante am cumpărat și răscumpărat multe absorbante marcă proprie Lidl cât și Always Sensitive. Nu știu dacă am reușit, dar am încercat să pun accent pe ideea de Sensitive. Încă din 2015, într-o perioadă în care treceam prin multe la modul de familie, eu întrebam în farmacie de versiunea Sensitive. Nu vreau să detaliez subiectul cu ceea ce s-a-ntâmplat atuncea, ideea e că chiar și atunci eram conștientă de faptul că versiunea „normală” de Always îmi provoacă niște iritații horror.
Motivele pentru care aleg marca proprie Lidl:
- nu mă irită, ceea ce deja am scris că e important la aceste produse;
- accesibilitatea geografică adică în ideea că avem deja multe magazine Lidl prin Oradea;
- accesibilitatea financiară, găsind și pachete care costă 6 - 7 lei (poate și mai puțin);
- articole în care vorbesc despre aceste produse: aici (aprilie 2020), empties (martie 2019).
Prin urmare, pentru moment, acestea sunt absorbantele și proteslipurile pe care le-am tot recumpărat de-a lungul timpului, sau cel puțin în ultimii 10 ani.
Sper că vi-am stârnit interesul cu începutul acestei serii de articole.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu