vineri, 10 februarie 2023

Review: Gelul de duș cu rodie din Penny


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Astăzi scriu despre gelul de duș cu rodie cumpărat din Penny. Varianta asta de butelcă de un litru se consumă greu, iar eu am folosit-o într-o varietate de forme: gel de duș, soluție de spălat cada & chiuveta, soluție de spălat podelele. Deși poate că nu e atât de ciudat să speli cada cu gelurile de duș iefine, rareori folosesc ceva special pentru anumite probleme ce necesită atenție deosebită. În schimb, de-a lungul timpului am descoperit faptul că gelurile de duș sunt bune și pentru podele.


Acest gel de duș cu rodie miroase foarte plăcut a fructe, n-am ce să-i reproșez. Ce mă deranjează e faptul că e foarte lichid și spumează greu, trebuie irosit extraordinar de mult produs pentru a face ceea ce trebuie să facă. De uscat pielea, nu o usucă excesiv, deci ar face treabă bună dacă n-ar trebui irosit.


Prin urmare, foarte curând sper să nu-l mai cumpăr.

joi, 9 februarie 2023

Filmul / serialul săptămânii #16: „Harry Potter și piatra filosofală”

 

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi deapăn ceva amintiri despre primul film din seria Harry Potter, și anume „Harry Potter și piatra filosofală”. Eu am văzut filmul destul de târziu, prin vreo 2004 sau 2005, într-o seară de duminică pe postul Pro TV, nu avam pe atunci internet ca să-l pot vedea online.


A fost un film frumușel, aproape inocent aș spune, care să te introducă vizual în universul Harry Potter. Și din câte-mi amintesc, a respectat aproape fidel cartea, cu mici excepții pe ici, pe colo.


Filmul spune povestea lui Harry, un băiețel crescut de către mătușa și unchiul lui după ce și-a pierdut părinții, dar căruia nu i se spune despre talentul lui, și anume că e vrăjitor. Toate se schimbă când apare în peisaj un „uriaș” care-i aduce anumite lucruri la cunoștință și îl îndrumă către o școală unde poate să-și exploateze talentul.

miercuri, 8 februarie 2023

Review: Săpunurile solide Protex


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi am câteva cuvinte despre săpunurile solide Protex pe care le-am cumpărat prin octombrie anul trecut din Kaufland, oarecum din greșeală, adică fuseseră cu o săptămână înainte în ofertă iar în săptămâna în care le-am cumpărat pe ele erau cele de la Palmolive în ofertă. Și-am cumpărat și 5, să-mi ajungă.

Le-am început pe toate, de terminat încă nu le-am terminat pe toate. Ca și o regulă generală, toate cam usucă pielea. Trebuie să le alternez cu un gel de duș mai hidratant, gen Dove Original sau cu un ulei de duș, iar când nu fac asta, mai apelez și la o cremă de corp sau o loțiune de corp. De curățat, curăță ine, dar mă enervază faptul cu uscarea pielii, e crunt.

Ceea ce le aseamînă foarte mult e parfumul, au  aproape același parfum toate 5. Dar au culori și denumiri diferite. 

Ce să zic? Le mai recumpăr? Habar n-am, probabil de nostalgie, dar sper că nu le voi mai recumpăra într-o asemenea cantitate vreodată, deoarece ajung să trec prin ele foarte foarte greu.

marți, 7 februarie 2023

Cartea săptămânii #49: „Harry potter și prințul semipur” de J.K .Rowling

 

Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Astăzi vorbesc puțin despre volumul 6 din seria Harry Potter, și anume „Harry Potter și prințul semipur” a lui J.K. Rowling.  o carte cu multe întorsături de situație, iar dacă până acum nu ne-am lămurit cât e de întoarsă mintea lui Dumbledore, aici se mai pune o cărămidă (sau mai multe) sănătoasă la acest aspect. Omului îi place să compartimenteze informațiile pe care le are, și nu împărtășește toată cunoașterea pe care o deține cu un singur om.


Pe de altă parte, cartea este foarte mult despre copilăria și tinerețea lui Voldemort, oarecum un fel de răspuns la întrebarea de ce a ajuns un simplu vrăjitor să devină Voldemort. Cartea în sine e un oarecare bildungsroman într-o serie care deja e un roman bildungsroman în 7 părți. Știu, e un pic complicat se scriu eu aici.


Nu știu exact dacă m-am bucurat să citesc romanul, dar a fost interesant.

luni, 6 februarie 2023

Review: Gel de duș Balea Eternal Summer


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Astăzi scriu despre un gel de duș ediție limitată a verii trecute, cumpărat în toamna trecută și folosit în această iarnă, și anume Balea Eternal Summer. Ce mai introducere, nu-i așa? E cumpărat deodată cu calendarul Balea Men și alte produse Balea, undeva pe la mijloc de octombrie.

Ca și produs, dacă n-ar usca un pic pielea, tare bine-ar fi. În rest, e un gel de duș decent. Problema mea cu el e că miroase a gogoșari cruzi. Da, ați citit bine, a gogoșari cruzi. Știu, am un simț al mirosurilor tare aiurit, dar asta este, lucrez cu ce am.

Dinn nefericire, nu voi mai recumpăra produsul, iar ce mi-a mai rămas ajunge cel mai probabil să mă ajute să spăl cada și chiuveta din baie.

duminică, 5 februarie 2023

Review: loțiunile de corp din Calendarele de Advent Balea Men și Alverde



Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine... Pentru astăzi m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre loțiunile de corp din calendarele de Advent Balea men și Alverde. Per total au fost produse bune, dar hai să vorbim puțin despre fiecare în parte.


Loțiunea de corp de la Balea Men e interesantă într-un sens pozitiv. Are o textură foarte faină, ușor mai lichidă, dar care intră ușor și repede în piele. Mai și hidratează pielea, nu e cea mai woaw hidratare dar în mod normal, dacă o folosesc de 2-3 ori la lucru într-o tură, e suficient pentru mine. Iar parfumul e subtil, poate foarte ușor pe partea masculină a unisexului, dar nu e o problemă, acesta fiind un punct foarte lăudat al colegelor de muncă.


Loțiunea aceea de corp cu etichetă verde este un produs lejer, dar care, din păcate, nu face față la deshidratare intensă. Zilele trecute m-am pricopsit cu o uscăciune generalizaă a pielii de n-am mai știut ce să fac, nefiind obișnuită cu așa ceva, de obicei având situații tocmai pe parta opusă a spectrului. Avea în compoziție ceva ulei bio de migdală, sincer nu știu exact la ce folosește acest ulei.


Loțiunea aceea cu sclipici de la Alverde hidratează destul de decent pielea, eu folosind-o preponderent pentru mâini, am simțit că folosesc ceva. Iar sclipiciul acela chiar se vede la lumină, nu e vreo vrăjeală sau așa ceva.


Crema aceea lejeră de la Alverde a fost super pe post de cremă de mâini, e ușor mai grosuță decât o loțiune de corp. Miroase decent și face o treabă ușor mai bună decât loțiunea cu sclipici de care menționam mai sus. Păcat că vine într-o cantitate atât de mică. Iar ca informație adițională, are în compoziți ulei bio de macadamia.


Mă bucur că am avut oportunitatea de a folosi aceste produse, chiar dacă le-am retargetat ca și creme de mâini, nu de alta dar am cam avut rateuri la capitolul acesta recent.

sâmbătă, 4 februarie 2023

Review: Gel de duș Today cu lapte și cocos


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...


Pentru astăzi scriu câteva cuvinte despre gelul de duș Today cu lapte și miere. Când am cumpărat acest gel de duș, m-a tentat combinația dintre lapte și cocos, nu știam exact la ce să mă aștept. Plus că-mi doream și diversitate, nu că acum nu-mi doresc, dar e altă situația de față. Parfumul este un miros mai catifelat de cocos, e cumva acea catifelare pe care o au caramelele acelea clasice. Gel îți curăță bine pielea și nu o usucă.


Nu știu dacă voi mai recumpăra gelul de duș curând deoarece am alte favorite în fața lui, deși nu a fost un produs rău.

vineri, 3 februarie 2023

Review: săpun lichid Today Aqua


 Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Am cumpărat săpunul acesta în august din Penny prin intremediul Glovo deoarece eram în perioada de autoizolare din cauza Covidului și aveam nevoie de un săpun în casă. Produsul este fain, nu usucă mâinile în ciuda faptului că le curăță bine. De asemenea, are un parfum discret care nu deranjează. Pompița dozează bine produsul pentru o spălare optimă (dacă ați citit acest articol, știți de ce menționez detaliul cu pompița).

Probabil voi mai recumpăra produsul dacă mai am drum prin Penny și am nevoie de un săpun lichid.

joi, 2 februarie 2023

Review: Gel de duș Tesori dOriente Aegyptus


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi am câteva cuvinte despre gelul de duș Tesori dOriente Aegyptus. În momentul în care am cumpărat produsul, aveam în minte imaginea mea încântată fiind de parfumul cu același nume, acum câțiva ani. Sincer, nu îmi mai aduc aminte cum miroase parfumul, ci doar că era singurul parfum a celor de la Tesori dOriente care îmi plăcea. Nu regret nicio clipă achiziția gelului de duș. Are o consistență cremoasă puțin lichidă de culoare ușor gălbuie. Plus că miroase discret și floral, a primăvară cumva. Îl ador deoarece mă transpune în zilele călduțe de sfârșit de martie - început de aprilie. 

Categoric, este unul dintre gelurile de duș de pe lista scurtă în momentul în care mai termin ceea ce am pe stoc.

miercuri, 1 februarie 2023

Filmul / serialul săptămânii #15: „Thor: Love and thunder”


Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...

Pentru astăzi m-am gândit să vă povestesc puțin despre ultimul film vizionat, și anume „Thor: Love and thunder”. Cred că majoritatea știm universul Marvel plin cu supereroi, nu? La fel, nu sunt foarte mulți dintre ei cei care mor. În schimb, pe mine m-a frapat tonul foarte trist al acestui film. Deși filmul are parte de destul de multe scene cu supereroi, cu creaturi malefice și tot ce ține de acest aspect al universului Marvel, mie mi-a vorbit tragedia lui Jane Foster care în final a pierdut lupta cu cancerul. Nu știu exact de ce acest aspect s-a legat atât de tare de mine, dar a făcut-o.

Pe lângă situația lui Jane Foster, Thor are de înfruntat un nou dușman, dușman care are în posesie o armă cu abilitatea de a ucide zeii, și nu are vreun fel de remușcare în a o folosi împotriva oricui îi iese în față, din cauza vendetei împotriva zeilor.