Hello! Cum mai sunteți? Cum vi-a fost săptămâna ce-a trecut?
Personal, nici nu ştiu unde a plecat săptămâna trecută, dar am avut parte de descoperiri interesante dar şi de căutări degeaba.
În prima jumătate a săptămânii am trecut prin Ieftinel şi Bănuțel, mi se făcuse poftă de "teşti" cu majun şi îmi trebuiau nişte articole de bucătărie, dar mi s-au lipit de mâini şi nişte doze de suc la numai 75 de bani şi un gel de duş Floren la 3,8 lei. Ce m-a şocat au fost gelurile de duş Fa la sticlele mici de 250 ml cu numai 4,20 lei sau 4,80 lei, e un preț mic, plus vreo 5 sortimente de gel sau cremă de duş Das Dusch cu 3,65 lei, toate astea în Ieftinel.
Mi s-a năzărit că mi-ar trebui nişte sandale fără toc, defel fără toc. Aşa încât m-am pus să caut un asemenea lucru în mediul fizic la sfârşitul săptămânii trecute, vi-am făcut o aluzie la asta în articolul de sâmbătă. În Piața Mare, e cea mai mare piață din Oradea, localizată lângă Cetatea Oradiei, am căutat fără să găsesc nimic pe gustul meu. Am mai căutat, tot vineri, în magazinele Leonardo din Era Shopping Park şi din Lotus nişte sandale. Şi m-a mâncat ciuda: în reprezentanța Leonardo din Era Shopping Park am găsit 3 perechi de sandale care să-mi placă, da, ați citit bine, nu o pereche, nu două, ci trei perechi de sandale şi reduse până la 19,99 lei, dar îmi erau prea mari adică erau mărimea 38 iar mie îmi trebuia mărimea 37.
În seara de vineri, totuşi, m-am răsfățat cu 2 tricouri şi un maieu de stradă luate din Auchan, am mai prins ceva reduceri de vară, au costat fiecare doar 10 lei, erau reduse de la 15 lei cred, anul viitor ar trebui să le fac o vizită serioasă de 1 august poate îmi las o posibilă bursă doar pe haine acolo. Glumesc cu suma, dar n-ar strica să-mi mai iau câte ceva dacă tot au prețuri faine şi haine pe măsura mea care să-mi şi placă. Şi m-am mai râsfățat şi cu găsirea unui ruj care-mi place chiar dacă nu l-am achiziționat vineri.
Sâmbătă am mers pe aleea pietonală a Oradiei, speram să mai găsesc vreun Leonardo pe acolo, în urmă cu vreo zece ani erau vreo două magazine dar s-au închis în anii în care eu n-am mai dat pe acolo. Dar m-am făcut cu rujul Maybelline Hydra Extreme în nuanța Burgundy şi un gel de duş Balea din DM-ul "de pe centru", ca consolare că n-am mai descoperit vreun Leonardo. Asta că tot an înecat social media că m-am îndrăgostit de ruj.
Duminică am fost după jeleuri şi înghețată până în Penny, mi se pusese pata pe aceste lucruri. Plus c-am început o nouă carte a Agathei Christie, „Nemesis”.
Sa le folosesti cu drag! Vreau si eu ieftinel in oras :(
RăspundețiȘtergereMultumesc! Zau asa ca e teroare un Ieftinel prin preajma pentru portofelul meu.
ȘtergereO saptamana productiva! Noi nu avem Ieftinel si banutel. Ce se gaseste acolo?
RăspundețiȘtergereDe obicei se gasesc produse cosmetice si cateva gustari gen snacks-uri in ambele, iar in Ieftinel am gasit si ceva mezeluri & lactate iar in Banutel am gasit si chestii de bucatarie gen cutite, tigai si diferite cutii de depozitat mancare plus lenjerie de corp si cosmeticale ieftine
Ștergeredeci avem nevoie de ieftinel si banutel. la noi de ce nu sunt??? mi se pare nedrept!
RăspundețiȘtergereStii, te-as compatimi in mod normal, dar in schimb iti scriu: „Bucura-te ca n-ai asemenea magazine in apropiere, probabil portofelul tau o duce mai bine decat al meu.”
Ștergere