marți, 9 decembrie 2025
Săpunuri lichide încercate recent
luni, 8 decembrie 2025
Preferatele toamnei 2025
Blush-ul de la Catrice l-am găsit în calendarul de Advent. Mi-a plăcut foarte mult nuanța produsului și mi-aș dori să îl pot găsi de vânzare și înafara calendarului, deoarece al meu a avut un mare accident și nu mai poate fi folosit. Mai pe scurt, Lăbuțe a dorit să se joace cu el și l-a trânti de podea (Lăbuțe fiind pisica mea).
duminică, 7 decembrie 2025
Leapșa despre călătorii
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Pentru astăzi m-am gândit la o mică leapșă despre călătorii, mai ales că am așa un moment de visat cu ochii deschiși. Nu știu exact dacă vor fi răspunsurile pe care le așteptați, dar pentru moment sunt cele care sunt...
1. Muntele sau marea?
Dacă până acum câțiva ani eram moartă după mare, ca să mă exprim așa, de la o vreme am ajuns să apreciez și muntele pentru propria frumusețe. Iar ca să fiu și mai precisă, nu am neapărat o preferință aparte spre vreuna dintre ele, sunt la răscrucea schimbării de la mare la munte.
2. Iarna sau vara?
În general prefer vremea caldă, așa încât aș spune că aș prefera vara din cauza temperaturilor. Un alt motiv pe care îl iau în considerare e lungimea perioadei în care avem lumină naturală afară, iar și aici vara mai are un punct forte.
3. Care este destinația la care visezi să ajungi măcar o dată în viață?
Precum am mai menționat pe blog, mi se schimbă gusturile. În momentul de față aș scrie că mi-aș dori să văd sudul Spaniei, combinația dintre temperamentul fierbinte specific spaniol și moștenirea maură.
4. Care a fost cea mai frumoasă țară pe care ai vizitat-o?
Nu prea am călătorit încă, dar pot spune că mi-a plăcut Grecia atât cât am văzut-o.
5. Care a fost cel mai frumos oraș din afara țării pe care l-ai vizitat?
În continuarea răspunsului anterior, aș afirma că e vorba despre Atena.
6. Care a fost cel mai frumos oraș din România pe care l-ai vizitat?
Cel mai frumos oraș din România nu e unul vizitat așa cum se referă întrebarea. E mai degrabă vizitat în sensul că și acum încă îmi descopăr propriul oraș, Oradea.
7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?
Nu știu dacă e un obiectiv turistic în sensul clasic al cuvântului, dar cel mai mult m-a impresionat Transfăgărășanul. E un drum, ce-i drept. Dar felul în care e proiectat, priveliștele pe care ți le oferă, cât și alte obiective de-a lungul lui încă mă uluiesc.
8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?
Ceva foarte specific nu am, dar aș recomanda să încerce să ia la pas cetățile-ruine care se pot vizita, iar de acolo să încerce să ia la pas și cel mai apropiat oraș ceva mai mare.
9. Ce oraș ți-ai dori să vizitezi?
Din țară, mi-ar face plăcere să vizitez Sighișoara. Iar din străinătate, cred c-aș începe cu Bologna. Sunt conștientă că Bologna nu e nicidecum în sudul Spaniei, e chiar în mijlocul Italiei din punctul meu de vedere, dar ca oraș e unul de bifat pe lista mea de orașe de vizitat.
10. Ce suveniruri cumperi de obicei?
Nu știu dacă cumpăr suveniruri de obicei. De-a lungul timpului, am cumpărat spre înstrăinat o scrumieră, iar pentru mine: un recipient cu pompiță pentru săpun lichid, un desfăcător de sticlă pentru sticlele de suc și câteva ilustrate.
Cam acestea sunt răspunsurile mele de astăzi.
sâmbătă, 6 decembrie 2025
Filmul / serialul săptămânii #30: „Lucifer”
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Precum mă știți deja, sunt captivată de universuri atipice (chiar neconvenționale ar spune alții) și filme mai puțin lăudabile, ca să mă exprim așa. Prin urmare, nu cred că e de mirare faptul că m-a prins febra serialului Lucifer. Nici măcar nu mai știu când sau cum m-a apucat, cert e că l-am terminat de ceva vreme.
Cu tot începutul comic al serialului, acesta se transformă pe parcurs, căpătând multe nuanțe de bildungsroman și filosofice. Lucifer nu numai că ajunge să-și răscumpere așa-zisele greșeli ale trecutului, ci chiar să-și redefinească soarta. Și nu o face singur, ci e însoțit în această călătorie de alți îngeri, cât și de noii lui prieteni umani.
Cel mai mult mi-a plăcut cum s-a dezvoltat povestea romantică dintre Lucifer și Chloe pe fondul poveștii vieții fiecăruia în parte. Personal, dintre toate personajele prezente în serial, nu-mi închipui pe altcineva fiind mai potrivit să-i facă față Diavolului în persoană decât Chloe.
Prin urmare, dacă vă place combinația dintre romantism și serial polițist, fără vreo sensibilitate la teme religioase, chiar vă recomand serialul.
vineri, 5 decembrie 2025
Decembrie 2025
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Nu știu exact dacă vi-ați dat seama, dar cam încerc să fac un „Vlogmăs” dar mai pe varianta de blog. Nu știu sigur dacă o să-mi reușească, sincer, dar măcar am început, nu-i așa? Cum am mai scris și în octombrie, am plăcerea asta sadică de a complica lucrurile cam mult pentru mine, iar asta chiar nu-mi piește deloc. Nu știu sigur dacă lumea (aici lumea are sens de cititorii blogului, atâția câți sunteți, și vă mulțumesc frumos pe această cale) e conștientă de cât de multă muncă e în spatele articolelor, mai ales când nu trăiești chiar deloc din aceste articole. Cum am mai menționat (mai degrabă am insinuat) în acest articol, mi-ar prinde bine să fac niscaiva bănuți dar până acum încă nu s-a prins aproape nimic din pasiunea mea de a scrie...
Am mai avut, chiar de ziua mea în 2022, un articol în care atingeam puțin anumite lucruri, dar nici măcar atunci nu-mi dădeam seama cât de mult mi se schimbase viața doar de când am început acest blog. În 2022 nici măcar nu-mi închipuiam că în 2023 o să mi se îndeplinească o veche dorință, și anume să am o pisică a mea căreia să îi port de grijă. Chiar și când scriu acest articol, noapte fiind, printre cuvinte mă mai și joc cu pisica. Nu de alta, dar îmi semnalizează în limba ei faptul că-și dorește atenția mea iar eu nu-mi doresc să-mi năruie nici calculatorul nici articolul de față.
De asemenea, o noutate relativ absolută pe care-am observat-o la mine e că mai nou îmi place mărarul proaspăt în salatele de castravete proaspăt sau varză proaspătă. Așa ceva era imposibil până de curând. Clar că zahărul, cartofii, pâinea, pieptul de pui, sarea și mujdeiul sunt la puterea absolută când vine vorba de mâncare, dar se produc și aici niște mici modificări. Nici cu roșiile și ceapa nu mi-i rușine. Asta cu toate că încerc să încerc din răsputeri să am grijă ca în momentul în care am consumat anumite ingrediente cu parfum mai intens să am grijă de igienă așa încât cei de lângă mine să nu aibă de suferit.
Un alt aspect interesant e faptul că am reînceput să visez la călătorit, deși îmi lipsesc fondurile. Momentan încerc să fac în așa fel încât să trec la un pic de acțiune care să presupună întocmirea unui plan fictiv de călătorit care să includă pisica, ceea ce îmi doresc să vizitez și cam cât m-ar costa călătoria respectivă. Nu e mult, dar măcar e un pas în plus față de visatul cu ochii deschiși.
În altă ordine de idei, mă gândesc să mai creez articole de tip leapșa, plus tradiționalele recenzii la filme, cărți, produse cosmetice. Și nu în ultimul rând, mă gândeam la „preferatele toamnei” și la un articol despre ce prostioare cosmetice mai mici sau mai mari mi-am mai cumpărat. Dar asta nu înseamnă că, dacă aveți voi alte sugestii de articole, n-o să încerc să le iau în considerare.
joi, 4 decembrie 2025
Cartea săptămânii #54: „Instrumente mortale: Orașul de Sticlă” de Cassandra Claire
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Cel de-al treilea volum din seria „Instrumente Mortale” a Cassandrei Claire mi se pare cel mai interesant din serie, dar, din punctul meu de vedere, și cel ce ar fi trebuit să închidă seria. Nu știu exact de ce, dar acesta este instinctul meu.
Locul principal de atracție al cărții este Alicante, orașul care adăpostește Conclavul care guvernează lumea vânătorilor de umbre. Nu doar că acesta este atacat de tatăl Clarissei, ci și locul lângă care acesta își găsește sfârșitul ca urmare a acțiunilor disperate a propriei fiice de a-și proteja apropiații cât și lumea vânătorilor de umbre de acțiunile înșelătoare și distructive ale lui Valentine (da, dacă nu vi-am scris până acum, pe tatăl Clarrisei îl cheamă Valentine).
De asemenea, și relațiile Clarissei se schimbă, mai mult și mai puțin. O parte a acestora scapă de sub jugul minciunilor lui Valentine, iar pe cealaltă parte, mama ei se trezește din starea în care a intrat pentru a scăpa de soțul abuzator.
Personal, pentru mine aceasta este cartea care a terminat seria, iar celelalte două volume pe care le-am citit din serie reprezintă doar niște înflorituri menite mai mult sau mai puțin a aduce mai mulți bani în buzunarele celor ce au contribuit la serie (autoare, publiciști, edituri, librării etc.).
miercuri, 3 decembrie 2025
Alte 12 întrebări despre literatură / cărți (varianta 2025)
marți, 2 decembrie 2025
O leapșă „istorică”
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
În lipsă de alte idei, mai preiau articole de tip leapșă de pe unde se nimerește să găsesc. Uneori sunt întrebări interesante, alteori cam plictisitoare, dar din ceea ce am observat în cazul meu, majoritatea acestor leapșe au combinații de întrebări interesante și întrebări plicticoase sau inoportune.
1. De ce ai acceptat leapșa aceasta?
Nu am fost tăguită de către nimeni, cel puțin nu știu să fi fost. Am preluat întrebările pentru un articol deoarece nu am alte idei de articole la îndemână pentru moment sau am articole în lucru dar la care e o muncă de migală, ca să mă exprim așa.
2. De cât timp ești în blogosferă?
În blogosferă sunt, cu întreruperi, din timpul liceului, având mai multe bloguri pe care scriu sau am scris. Deci din perioada 2007 - 2011, cam de 14 -18 ani sunt prin blogosferă. Acum, că scriu asta, îmi dau seama că am fost prin zonă aproximativ jumătate din viața mea. Încă nu-mi vine să cred situația. Dar tot ce pot să vă mărturisesc mai sincer e că cititul și scrisul au fost parte din viața mea de mult mai mult timp.
3. Cum ai ajuns să îți faci blog?
Sincer, nu-mi mai amintesc cum sau de ce. Cred, totuși, că a fost ideea de a-mi publica așa-zisul început de roman pe care l-am început prin generală, dar niciodată nu l-am continuat. Link-ul e aici.
4. Care e primul blog pe care ai intrat vreodată?
Nu mai țin minte...
5. Enumeră 3 lucruri pe care le crezi importante ca să reușești în blogging.
Sinceritate. Corectitudine. Networking.
6. Cel mai citit blog de către tine.
Pentru moment, cred că Colțul Cameliei. Dar habar n-am ce-mi rezervă viitorul.
7. Alte bloguri pe care le mai citești.
Alina lui Brumărel. Claudia.s choice. Nicoleta Stănciucă.
8. Care platformă de bloguri o consideri cea mai bună?
Am folosit 2 platforme de blogging până acum: Blogger și Wordpress. De Wordpress n-am fost deloc încântată, nici măcar nu știu dacă chiar am pe acolo vreun blog, care-i e adresa sau cum să aflu. Pe Blogger am 4 bloguri, iar tot procesul mi se pare relativ prea ușor.
9. Este important traficul pentru tine?
Da, din fericire sau nefericire. Asta pe lângă comentarii. Mi-aș dori să pot avea colaborări plătite sau măcar bartere pentru moment cu ajutorul traficului pe blog.
10. Sunt importanți banii pe care i-ai obține din reclame?
Da, ar fi relativ importanți. Dar nu mai importanți ca și sinceritatea și corectitudinea. Pentru moment, mi-ar face mare plăcere să fac măcar o medie de 100 / lună din reclame, deși știu că sunt puțini. Cred că am scris o mână de articole plătite cu 2 euro / articol acum vreo 9 ani, deși mai mult de 10 - 12 euro nu făcusem. Iar în ultimii 7 ani am avut un articol care avea ca început o colaborare de tip barter. Aici găsiți articolul cu barterul.
11. Consideri că e un lucru vital să ai un domeniu?
Depinde foarte mult de situație. Pentru firmele care au un site, categoric da. În rest, depinde. Cred că ar fi util dacă devii cineva viral și ai mult prea mult trafic, nu de alta, dar îți poți face politica după cum îți dorești.
12. Parola cu care te loghezi la blog.
Combinație de litere mici și mari, cifre și „caractere” speciale. Altceva?
Cam acesta este articolul pentru astăzi...
luni, 1 decembrie 2025
Cartea săptămânii #53: „Instrumente mortale: Orașul de Cenușă” de Cassandra Claire
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Astăzi m-am gândit să reiau seria recenziilor pentru seria „Instrumente Mortale” a Cassandrei Claire, cu toate că nici până acum nu am citit ultimul volum din serie (cel de-al șaselea). Nu de alta, dar la momentul în care am început să citesc seria, mi se părea că merită citită cu vârf și îndesat.
În cel de-al doilea volum al seriei, „Orașul de Cenușă”, continuă suspansul creat la finalul primei cărți, „Orașul Oaselor”. Relația dintre Jace și Clary suferă anumite transformări drastice din cauza unei minciuni, iar la mijloc intervine și transformarea lui Simon în vampir în urma unei răpiri. De parcă asta n-ar fi îndeajuns de mult, tatăl Clarissei, care mie mi se pare a fi personajul negativ principal al primelor trei volume, nu doar că-și intensifică activitatea, ci și că aceasta devine mai brutală.
„Orașul de Cenușă” este un volum important al seriei: întunecat, emoțional, dramatic și bogat în revelații. Construiește perfect terenul pentru evoluțiile interesante din volumele următoare și transformă povestea într-un conflict mult mai amplu decât drama individuală a personajelor.
marți, 25 noiembrie 2025
Multe, multe cumpărături cosmetice
Șamponul Wash & Go mi-a fost lăsat, dar nu mă supăr, poate îmi va ajuta cu scalpul cu tendințe de îngrășare. Head & Shoulder a fost relativ o cumpărătură impulsivă, l-am găsit la jumătate de preț din cauza discontinuătății. Săpunurile lichide Cosmia au fost mai mult de umplutură la o comandă Glovo. Știam c-ar fi bune, am avut în trecut versiunea cu lămâie pe timp de vară. Chiar sunt curioasă de săpunuri.
Gelurile de duș Nivea au fost cumpărate la promoție, nu mai țin minte dacă a fost promoția 1+1 sau cea la 40% și ceva reducere. Deja vă puteți da seama de faptul că nu exageram când scriam că-mi place varianta Energy de gel de duș Nivea. Despre varianta Derma Control nu știu încă nimic, încă nu am început-o ca să vă dau măcar o opinie parțială. Gelul de duș Evoluderm tot mi-a fost dăruit, dar sincer, nu-mi prea place parfumul, dar tot bun e pentru spălare. Iar scrubul de față Balea e recumpărat, deja știți că-mi plac produsele de gen a celor de la Balea.
Apele micelare sunt pentru noua mea pasiune legată de machiaj, doar mi-am cumpărat 2 calendare de Advent care conțin multe produse de machiaj. Dacă situația se menține, cred că prin ianuarie am nevoie de altele. Crema de mâini tot dăruită e, dar situația face în așa fel încât gelul să miroasă extraordinar comparativ cu crema de față. Iar săpunul e chiar random din Auchan, dar e bun. Se pare că până prin februarie 2026 n-aș mai avea nevoie de alt săpun lichid sau cam pe acolo...
sâmbătă, 22 noiembrie 2025
Leapșa despre citit
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Precum cred că ați intuit, am avut o bună perioadă din viață în care citeam în draci, ca să fiu cinstită. Nu m-am considerat niciodată vreun geniu sau inteligentă în mod foarte particular, dar îmi plăcea să citesc beletristică în general. Probabil, prin liceu, erau în jumătatea din clasă care mai deschidea din cărțile de lectură obligatorie, dar nu pe toate, trebuie să recunosc situația.
Totul s-a terminat la un moment dat, cred că era anul II de master, iar ceea ce s-a-ntâmplat a fost faptul că până atunci studenții și elevii aveau abonamentul la Biblioteca Județeană redus până la 5 lei, dar habar n-am de ce nu au păstrat prețurile când s-a trecut la digitalizarea abonamentelor. Adică de la 5 lei cât ar fi trebuit să plătesc, studentă fiind, mi s-ar fi ridicat prețul abonamentului la 25, la fel ca pentru toată lumea (inclusiv pensionarii care aveau gratuitate sau plăteau un preț modic de 1 leu până atunci).
Deși multe s-au întâmplat de atunci (era 2016), încă mai citesc câteodată, deși mai mult cărți electronice pe telefon acum. Nu regret faptul că am mai rărit-o puțin cu cărțile, regret lipsa de consecvență. Probabil încă sper că îmi voi forma o rutină la capitolul citit, căci cred cu tărie că acesta e elementul lipsă. Iar acum să trecem la această leapșă legată de lectură.
1. Ai vreun loc preferat în casă în care citești?
Nu mai am de când am renovat la sfârșit de 2015. Înainte aveam un fotoliu al bunicii în spatele unui geam și lângă un corp de mobilă care îmi putea servi de masă pentru anumite lucruri.
2. Semn de carte sau o hârtiuță oarecare?
Depinde foarte mult de ce am la îndemână. Nu sunt deloc mofturoasă. La un moment dat, prin liceu, îmi făcusem vreo 2-3 semne de carte handmade.
3. Poți să te oprești din citit brusc sau trebuie să termini pagina / capitolul?
Da, la nevoie pot să o fac. Dar aș prefera să termin capitolul înainte de a termina sesiunea de citit dacă se poate, să am parte de un oarecare sfârșit dacă se poate.
4. Mânânci sau bei în timpul cititului?
De mâncat prefer să nu o fac, dar cu băutul e o cu totul altă poveste. De la cafeaua de dimineață la suc sau chiar un pahar de vin, totul e permis la acest capitol. Când mânânc, prefer cărțile audio sau Youtube-ul la modul general.
5. Poți să citești în timp ce te uiți la TV sau asculți muzică?
Chiar deloc. Mă distrag mult prea mult. Singurele zgomote, sau zgomot dacă se poate și versiunea de singular, care nu mă deranjează sunt traficul. Și da, citeam și pe „stradă”, așteptând transportul în comun. Am și o întâmplare mai dubioșică cu mine, o carte, seara, sub un bec de iluminat stradal, un context de poziționare care dădea defapt toată nota de dubiozitate. Poate o să vi-o povestesc, dacă vreți, deși e ceva scurt.
6. Citești cărțile pe rând sau mai multe simultan?
Aș prefera să mă concentrez pe o singură carte. Mi se întâmplă câteodată să renunț la o carte, să mă apuc de o altă carte pe care să o și termin și abia apoi să revin la cea neterminată.
7. Citești doar acasă sau peste tot?
Depinde foarte mult de ceea ce se definește cu noțiunea de „peste tot”. Ce-i drept, citesc acasă sau pe drum când aștept transportul în comun. Sau s-a mai întâmplat să citesc așteptând pe cineva să ne vedem random în oraș.
8. Citești cu voce tare sau în gând?
Citesc doar în gând. De obicei mă bâlbâi când trebuie să citesc cu voce tare. Plus că cititul în gând mi se pare mult mai rapid cel cu voce tare.
9. Sari pagini?
Doar rareori, când implică niște descrieri interminabile a căror rol sau importanță nu o mai văd. Sau am mai sărit pagini la lecturile școlare obligatorii care mă plictiseau și nu înțelegeam de ce mama nevoii m-am apucat de respectiva operă.
10. Scrii pe cărți?
Eh, depinde. Foarte rar. Chiar și atunci depinde foarte mult de context sau despre ce e cartea... Împrumutând sute de cărți de-a lungul vieții, mi s-a părut neserios să scriu pe ele deoarece și alții s-ar bucura de ele, nu-i așa?
Cam acestea au fost gândurile mele referitoare la această leapșă.
vineri, 21 noiembrie 2025
Meditații de vineri
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Sper să fiu cât de cât coerentă după aproximativ 3 ore jumătate de somn azi-noapte. Mă trezii să merg la toaletă, iar când să readorm mai bine, cineva s-a apucat fie de renovare, fie de montat mobilă, așa încât nicio șansă de a mai adormi pe simfonie de ciocan și bormașină. Și recunosc că sunt tracasată din acest motiv, al nesomnului.
Stau și mă minunez de faptul că, deși am lipsit aproape un an jumătate de pe blog, tot am avut trafic pe el, iar articole vechi încă sunt accesate chiar și acum, când am mai postat câte ceva nou pe blog. Pentru asta vă mulțumesc foarte frumos. Îmi demonstrați faptul că sunt relevantă pentru mâna mea de cititori, chiar dacă mă subapreciez singur - singurică.
Având în vedere vremea „frumoasă” de afară, chiar nu mai știu ce să fac cu ziua mea. Aveam în plan să ies afară, doar că aveam imperios nevoie de asfalt uscat pentru asta. Așa că ar fi util să încerc să fac altceva azi. Mă gândeam la foarte puțină ordine combinată cu scris și citit. Poate chiar cu ceva de pe Netflix.
Voi ce părere aveți? Către ce ar fi util să îmi îndrept atenția?
miercuri, 19 noiembrie 2025
Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (10)
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Și astăzi tot un articol despre produse încercate am, dar sper să fie oarecum ultimul pentru o scurtă durată, deoarece iar mi se termină ideile de recenzii, dar cu toate acestea am în teste sau mai bine scris, în folosință, câteva produse atât noi cât și vechi.
luni, 17 noiembrie 2025
Youtuberi pe care îi urmăresc în 2025
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Acum niște mulți ani, 7 să tot fie, chiar spre 8 ani, am scris un articol despre youtubării pe care îi urmăream atunci. Dacă bine îmi amintesc, îmi propusesem să revin cu un asemena articol an de an, dar viața s-a-ntâmplat între timp iar ideea nu s-a mai concretizat.
Totuși, între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Vremurile s-au mai schimbat. Eu m-am mai schimbat. Schimbarea e bună și inevitabilă, chiar dacă uneori e mai înspre mai puțin bine decât alteori, fiind în natura vieții această schimbare.
Unele persoane pe care le urmăresc au trecut testul timpului, altele l-au picat. Îmi pare rău de cele care l-au picat, dar îmi doresc pentru mine ca viața să continue, orice s-ar întâmpla.
- Nicoleta Stănciucă - și atunci și acum o urmăresc. Da, e adevărat, la unele capitole poate nu mai rezonez 100% cu ea, dar cum am mai menționat, oamenii evoluează. Nu pot scrie că m-a prins etapa din viața ei în care nu doar că își dorește dar s-a și pus în mișcare să adopte un stil de viață mai apropiat de natură dacă mă pot exprima așa, adică să fie mai atentă la ceea ce mănâncă și mai ales la materialele din care sunt create hainele și accesoriile ei. Nu afirm că e ceva rău, dar eu personal nu sunt în acel punct din viața mea. Ceea ce îmi place foarte mult din repertoriul ei de clipuri sunt vlogurile, preferatele cosmetice și acele clipuri în care prezintă produsele cosmetice pe care le-a terminat.
- Atenție, cad mere! - pe Alex îl urmăresc mai ales pe fundal, uneori având informații utile, alteori chiar îl prefer pe fundal în timp ce fac diverse în viața personală. Parcă a avut și ceva clipuri legate de istorie și geografie care să le fie de ajutor liceenilor care se pregătesc de BAC, iar dacă e chiar așa cum știu eu, bravo lui că a reușit să facă ceva cu adevărat util pentru generațiile viitoare.
- makoccino - pe tipa asta o urmăresc tot pentru conținutul educațional referitor la desen și pictură per ansamblu, exact cum o făceam și acum 7 - 8 ani. Nimic nu s-a schimbat referitor la ea de atunci până acum. Nu sunt neapărat vreo pictoriță sau să am aspirații referitor la acest capitol vocațional, dar îmi dă o anumită energie pozitivă femeia.
- Hannah Alonzo - pe Hannah am descoperit-o relativ recent, cred că undeva în ultimii doi ani de zile. Cert îi că deja lucram de ceva vreme prin Mega când am descoperit-o. Pe foarte pe scurt, Hannah oferă conținut educaționat referitor la industria MLM (multi-level marketing), adică la acele firme care au o ierarhie piramidală „nesănătoasă” cum ar fi Avon, Oriflame, Farmasi, doTERRA, Monat etc. E adevărat faptul că se leagă în special de acest fel de companii prezente în Statele Unite ale Americii (e născută acolo și tot acolo trăiește), dar ceea ce prezintă pe partea educațională poate fi aplicat mai în toată lumea, nu doar în SUA.
- Fact or Fantasy - cred că acesta e un canal descoperit spre sfârșitul anului trecut sau la începutul anului, dar pot spune că m-a captivat. Știu că nu e mare brânză, cel puțin din exterior, să iei la puricat adaptările unor cărți, seriile legate de Pământul de Mijloc a lui Tolkien și Harry Potter a lui JK Rowling, dar credeți-mă că nu știu câți am fi (mă includ și pe mine aici, stați liniștiți) în stare să facem așa ceva până la urmă.
- Movie Flame - tipul creează clipuri despre diverse filme și serii de filme, dar eu l-am descoperit prin intermediul clipurilor care se învârteau în jurul lui Harry Potter. Alte universuri cărora le-a dedicat clipuri includ seria Percy Jackson, Jocurile Foamei, Stăpânul Inelelor și desenele animate Avatar (desenele animate sunt la baza filmului din 2010 și a serialului de pe Netflix). De asemenea, dacă bine țin minte, a abordat un subiect mai sensibil cel puțin într-un clip, vorbind despre dependența de medicamente (nu mă înțelegeți greșit, menționa și motivul serios pentru care avusese nevoie inițial de acele medicamente). Nu am fost neapărat fana acelui clip, dar consider că trebuia făcut și că e util.
- Harry Potter Theory & Harry Potter Theory extra - sunt 2 canale de Youtube deținute de aceeași persoană, care au ca centru seria Harry Potter. De multe ori îmi place să dau drumul clipurilor în fundal, în timp ce fac alte lucruri prin casă sau chiar când „călătoresc” și sunt sătulă de ascultat muzică în căști. Chiar e interesant iar eu sunt pe de-a dreptul uimită că există atâtea idei de creat conținut legat de folclorul universului Harry Pottet.
- Frugal Fit Mom - pe Christine nu știu când și cum am descoperit-o, cred că eram în perioada mea de căutat clipuri despre frugalitate. Nu mă înțelegeți greșit, sunt departe de a fi o persoană frugală, cred că pentru multă vreme de acum înainte nu mi s-ar potrivi acel stil de viață. Și nici prea ieftină nu-mi doresc să fiu. Doar că doresc să îmi cheltui banii pe altceva decât cel mai scump produs pe care-l pot găsi din ceea ce am nevoie pe moment. Iar în cazul de față, Christine poate oferi idei de mese bune, hrănitoare și consistente fără să-ți spargi contul bancar pentru asta.
- Doctor Mihail - pe tip îl urmăresc câteodată mai ales pentru informare. Sunt mai degrabă idei sau informații de bază de la care să pornești nu doar când simți că ceva nu e în regulă cu tine, ci și pentru o așa-zisă cultură generală când vine vorba despre medicină. Iar ceea ce îmi place e faptul că are și un podcast cu invitați din diverse ramuri ale medicinei, nu se dă el mare și tare în toate ramurile medicinei deoarece e imposibil așa ceva chiar și când vine vorba despre medicina de urgență.
- Cristina Cioabă - sincer, nu mai știu exact de ce o urmăresc pe Cristina. O urmăream pentru poveștile sau amintirile despre timpul petrecut în SUA, dar și povestioarele din actuala căsnicie. Cred că aceste mici inside-uri în căsnicie m-au determinat să nu renunț la ea. Și nu în ultimul rând, are o secțiune cu adevărat educațională care vine dintr-o nefericire, dar care pentru moment nu prea ajunge la mine, dar chiar e binevenită.
- Ioana Moldovanu - pe Ioana (care, între noi fie „vorba”, e mama Cristinei de mai sus) o urmăresc pentru seria numită „Cafeaua de sâmbătă dimineața”, dar și pentru clipurile din Regatul Unit. Nu prea am planuri să mă mut sau să călătoresc intensiv în UK, dar parcă mă ung pe suflet asemenea clipuri.
- Marian Borcea - pe Marian aș putea scrie că l-am descoperit în decada 2010 - 2019, știindu-l „omul” din spatele canalului Gătește ușor. Dar adevărata descoperire din partea mea a avut-o pe pandemie. Chiar îmi plac clipurile lui de călătorie.
- A to Zen Life - păstrez canalul printre opțiuni deoarece îmi doresc ca la un moment dat să devin puțin mai intențională cu ceea ce mă înconjor. Încă nu am ajuns acolo, iar până acolo e o călătorie spinoasă rău de tot.
- Fain & Simplu cu Mihai Morar - pe Mihai cred că l-am descoperit prin intermediul podcastului „Fain și simplu”, particular episodul cu Aluziva. Mi se pare interesant să aud pe fundal poveștile diverșilor invitați pe care îi are Mihai. Niciodată nu știi ce poți învăța de la oameni de care nu ai auzit până atunci.
- Simple Happy Zen - păstrez canalul printre opțiuni deoarece îmi doresc ca la un moment dat să devin puțin mai intențională cu ceea ce mă înconjor. Încă nu am ajuns acolo, iar până acolo e o călătorie spinoasă rău de tot.
- Claudia`s Choice - pe Claudia o urmăresc mai mult de nostalgie deoarece nu prea mai postează nici pe Youtube nici pe blog. Dar o și înțeleg, life happens before anything else. Plus că îmi și crește puțin inima când văd că mai postează.
Cam aceștia sunt youtubării pe care îi urmăresc cu ceva regularitate în ultima perioadă. Dacă aveți idei despre alte persoane care s-ar putea să-mi placă, fiți amabili și lăsați-mi sugestiile voastre în comentarii.
joi, 13 noiembrie 2025
Câteva produse încercate în lunga perioadă de absență (9)
Hello! Cum mai sunteți? Sper să vă găsesc bine...
Astăzi am, cred, penultimul articol despre câteva dintre produsele pe care le-am încercat în perioada de aproximativ un an jumătate în care am lipsit de aici. Nu scriu și nu afirm că nu voi mai crea articole de gen recenzii pentru cosmetice, doar că momentan simt că mi se termină ideile, pozele și amintirile pentru aceste articole. Am nevoie doar de puțin timp să termin ce am pe acasă deoarece am obiceiul să le și consum, nu doar să le folosesc de 2 ori, să scriu și să le arunc...
- notele de vârf: migdale, pitahaya, caisă;
- notele de mijloc: iasomie, tuberoză, ylang-ylang, floare de portocal;
- notele de bază: vanilie, lemn de santal, ambră mosc.
Și astăzi am avut produse foarte faine, doar că sunt eu foarte mofturoasă la ceea ce îmi place, ca să scriu așa. Sper ca într-o bună zi să rămân la 2-3 produse care-mi plac sau să folosesc cu mare drag orice-mi cade la mână, încă nu m-am decis care versiune mi-ar plăce să se întâmple.




.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)































